Guvernul partener

Oricât de incluzivă și participativă ar fi politica publică, aceasta rămâne responsabilitatea finală și legitimă a guvernului în exercițiu, cel puțin în democrațiile electorale, unde constituie principalul mijloc de realizare a programului politic pentru care a fost ales un anumit partid politic sau o coaliție, precum și baza pentru responsabilitatea față de alegătorii săi. De aici, importanța politică și sensibilitatea evaluării politicilor, deoarece aceasta va determina succesul sau eșecul acelor inițiative care au fost susținute de reprezentanții aleși. În realitate, marja de manevră a acestora este destul de limitată din cauza diversității actorilor și a factorilor care intervin în timpul elaborării și punerii în aplicare a politicilor.

În primul rând, orice guvern nou ales se va trezi conducând un aparat de stat extrem de complex și care se supune propriilor reguli, constrângeri și inerție instituțională. Orice politician cu experiență guvernamentală va fi dureros de familiarizat cu dilema principal-agent și va fi trecut, cu siguranță, prin greutățile de a conduce birocrații mai mult sau mai puțin eficiente către obiectivele finale ale programului politic al partidului său.

În majoritatea țărilor, administrația publică se caracterizează printr-un nivel ridicat de dependență de parcurs - ceea ce nu este neapărat rău, deoarece asigură un grad rezonabil de stabilitate - și rămâne supusă obligațiilor și angajamentelor care decurg din guvernele anterioare. Doar pentru a da o idee despre nivelurile limitate de discreție ale factorilor de decizie politică, în cele mai multe cazuri, doar între 5% și 7% din bugetul de stat este disponibil pentru noi politici, restul fiind deja alocat pentru alte cheltuieli nediscreționare, cum ar fi pensiile, datoria externă, investițiile anterioare etc.

În plus, puterea executivă nu este singura care dă formă politicilor publice. Parlamentul joacă un rol crucial prin intermediul comisiilor sale permanente și, mai ales, prin competențele sale bugetare, în timp ce sistemul judiciar are un rol esențial în asigurarea conformității și în determinarea amplorii reformelor atunci când acestea intră în conflict cu alte drepturi. Chiar dacă s-ar dori să ne concentrăm doar asupra executivului, numărul mare de agenții și organisme de gestionare implicate, răspândite la diferite niveluri teritoriale în orice fiecare domeniu politic, pune sub semnul întrebării eficacitatea oricărei inițiative de dialog care se limitează la abordarea ierarhică tradițională. Într-adevăr, odată cu schimbarea de paradigmă către o abordare în rețea, guvernele sunt acum considerate ca având rolul de "orchestratori", "modulatori" și "activatori" sau de "catalizatori", "mandatari", "susținători", "facilitatori" și "parteneri".

Particularitățile menționate mai sus arată că un dialog politic mai incluziv și mai participativ nu este doar o chestiune de corectitudine, ci și de eficiență, deoarece punerea în aplicare adecvată a oricărei reforme politice care rezultă dintr-un astfel de dialog va avea nevoie, mai devreme sau mai târziu, de aprobarea și de implicarea principalelor părți interesate implicate în punerea sa în aplicare. De aici și importanța utilizării dialogului politic ca o oportunitate de a promova o abordare la nivelul întregului guvern, care să evite suprapunerile și inconsecvențele și care să conducă la un set coerent de acțiuni. Cu alte cuvinte, dialogul privind politicile poate deschide calea pentru tipul de strategii globale și cuprinzătoare care sunt esențiale pentru succesul punerii în aplicare a politicilor.

Dincolo de preocupările strategice, lărgirea bazei de actori guvernamentali care să fie implicați în dialogul politic sponsorizat de donatori are și avantaje tactice, deoarece facilitează identificarea acelor funcționari care pot acționa ca promotori ai reformei în cadrul administrației publice. De fapt, depășirea unei viziuni excesiv de simpliste și monolitice a guvernului este primul pas spre deblocarea cutiei negre a "voinței politice", acea expresie atotcuprinzătoare care pretinde să justifice tot felul de eșecuri politice fără a aprofunda cu adevărat cauzele profunde și economia politică internă a actorilor publici.

În plus, această conștientizare a multiplicității intereselor și a actorilor care acționează în cadrul guvernului este deosebit de importantă pentru a depăși atitudinile înrădăcinate de adversitate pe care le-ar putea avea unii activiști ai societății civile. Prejudecățile și noțiunile preconcepute despre sectorul public se pot schimba cu ușurință de îndată ce părțile interesate dau peste officiali publici care sunt, de asemenea, dispuși să facă presiuni pentru reforme, în ciuda indiferenței ierarhilor lor. Identificarea unor astfel de aliați și a unor potențiali factori de schimbare este esențială pentru succesul dialogului politic, deoarece, în multe cazuri, acești officiali salută presiunea externă pentru a debloca blocajele interne și pentru a depăși tipul de rezistență pasivă care împiedică schimbarea să aibă loc.