Promovarea adoptării standardelor internaționale

Nicio politică nu este de sine stătătoare, nu numai pe plan intern - întrucât toate politicile interne sunt cumva interconectate -, ci și "pe plan extern", mai ales într-o economie globalizată în care nivelul de interdependență dintre state, ca să nu mai vorbim de provocările globale, estompează sferele de competență ale acestora. Într-un astfel de context, alinierea politicilor interne la standardele internaționale este o sabie cu două tăișuri, deoarece poate îmbunătăți cu siguranță eficacitatea și efficiența acestora, dar, de obicei, face acest lucru dintr-o abordare de sus în jos, care limitează posibilitatea de a alege calea reformelor.

Acesta este motivul pentru care normele internaționale trebuie să fie adoptate sau transpuse nu numai prin intermediul instituțiilor democratice - în majoritatea țărilor, parlamentele ar fi responsabile de ratificarea lor -, ci și prin intermediul unor dialoguri politice cu mai multe părți interesate, care să evalueze fezabilitatea reformelor care rezultă în contextul politic în care se așteaptă ca acestea să fie aplicate. Eșecul în acest sens contribuie la sentimentul de neputință al multor cetățeni față de deciziile care se iau în străinătate și, mai important, pune în pericol eficacitatea oricărei reforme politice, oricât de bine intenționată ar fi aceasta, deoarece impune soluții gata făcute care rareori se traduc automat în realitate. Chiar mai rău, poate oferi cetățenilor drepturi care nu pot fi nici protejate, nici aplicate.

De exemplu, adoptarea în Paraguay a unei legi progresiste privind violența împotriva femeilor, care pe hârtie respectă aproape toate standardele internaționale, se poate dovedi complicată atunci când vine vorba de punerea în aplicare, iar statul nu reușește să mobilizeze mijloacele necesare pentru a o transforma în realitate, deoarece nu au fost alocate fonduri pentru a disemina noua lege în rândul potențialelor victime sau pentru a sensibiliza și instrui judecătorii, polițiștii și alți funcționari cu privire la violența bazată pe gen. Pe de altă parte, ratificarea de către Mongolia a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități în 2008 a oferit guvernului îndrumări cu privire la acțiunile pe care trebuie să le întreprindă, dar numai prin intermediul unui dialog politic incluziv și participativ, organizațiile societății civile care reprezintă persoanele cu dizabilități au putut adopta un rol mai proactiv în ceea ce privește definirea și punerea în aplicare a acelor măsuri de sprijin de care fuseseră, până atunci, doar niște beneficiari pasivi.