Partide politice

Pentru ca formele deliberative de luare a deciziilor să câștige teren în cadrul democrațiilor reprezentative - așa cum se propune și se susține în acest ghid - și, chiar mai important, pentru ca politicile rezultate să se bazeze pe reguli și să fie reglementate, partidele politice ar trebui să fie incluse în dialog. În special, acestea ar trebui să joace un rol principal atunci când vine vorba de elaborarea efectivă a politicilor, asigurându-se că politica reflectă o pluralitate de opinii, fiind în același timp în conformitate cu criteriile politice cheie, cum ar fi constituționalitatea, standardele juridice, interesul național, relațiile internaționale etc. Cu toate acestea, acest lucru este rareori posibil, mai ales în contexte polarizate din cauza sentimentului de rivalitate insuflat de o competiție electorală nesănătoasă.

Aceasta înseamnă că, la nivel practic, lucrul cu partidele politice în cadrul proceselor de dialog pune gazdele dialogului în fața unei serii de dileme. În primul rând, există problema selecției, care are o serie de implicații. Găsirea echilibrului corect prin decizia cine ar trebui să fie prezent și cine nu este o decizie riscantă care ar putea compromite imparțialitatea gazdei dialogului, astfel încât participarea trebuie să fie deschisă tuturor actorilor politici care doresc să coopereze într-o anumită problemă. Din mai multe motive, o astfel de disponibilitate de cooperare este adesea mai greu de fiscat la actorii mai mari, depășind partidele principale pentru a include mișcările politice, precum și partidele cu reprezentare parlamentară care, la un moment dat, în viitorul apropiat, ar putea fi implicate în potențiale guverne de coaliție.

În al doilea rând, și fie că ne place sau nu, între partidele politice neîncrederea pare să fie regula, fie din cauza binecunoscutelor "jocuri de putere" intrinseci competiției electorale, fie pentru că partidele sunt entitățile în care se manifestă marile clivaje societale (religie, regiune, etnie). Mai mult, această neîncredere se extinde de obicei la multe dintre celelalte grupuri de actori implicați, predominant din cauza acelorași dileme de bază relatate mai sus.

Rolul gazdei dialogului este, așadar, crucial atunci când vine vorba de evitarea oricăror antagonisme care ar putea afecta natura deliberativă a procesului de dialog. Pentru aceasta, facilitatorul de dialog nu numai că trebuie să fie perceput de către părți ca fiind imparțial, dar trebuie să fie, de asemenea, extrem de atent la acele aspecte care nu trebuie atinse din cauza naturii lor sensibile din punct de vedere politic. În al doilea rând, înainte de a angaja orice parte, facilitatorul ar trebui să testeze terenul prin intermediul unor întâlniri bilaterale, informând contactele în prealabil pentru a le dezvolta încrederea, dar și pentru a evalua angajamentul acestora față de principiile participative și incluzive care ar trebui să stea la baza procesului de dialog. Deși acest sfat este valabil și atunci când este vorba de alte tipuri de părți interesate, este deosebit de important să se asigure reprezentanții partidelor politice că lucrurile pe care le spun și le fac în cadrul dialogului nu vor fi folosite împotriva lor în arena politică. Pentru ca lucrurile să fie și mai dificile, gazda dialogului ar trebui să încurajeze partidele să își însușească procesul de dialog, dar fără a le permite să îl deturneze; un risc care este întotdeauna prezent, dar mai acut în perioada preelectorală.

În concluzie, cel mai important lucru de reținut este faptul că, atât în democrațiile parlamentare, cât și în cele prezidențiale, durabilitatea oricărui acord de reformă și implementarea ulterioară a acestuia va depinde în mare măsură de angajamentul partidelor politice. Este puțin probabil ca acest fapt să se schimbe, indiferent dacă organizațiile societății civile doresc sau nu acest lucru.